sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Începutul

Această postare s-a numit, la început, "Şcoala de blogging culinar", pentru că se referă la o idee pe care o am de câtva timp: aceea de a oferi bloggerilor culinari resurse şi informaţii cu ajutorul cărora să îşi îmbunătăţească scriitura şi, pe ansamblu, calitatea blogurilor.
Am schimbat însă numele postării, pentru că nu este vorba despre o şcoală în sensul propriu al cuvântului. Nu dăm extemporale şi nici nu sunt lecţii de făcut. Învăţăm totuşi, dar nu în sensul didactic. Mai degrabă descoperim.
Aflăm ce nu ştim încă despre food blogging. Vom vedea ce au făcut şi cum cei care acum sunt cineva în bloggingul culinar. Asta nu înseamnă că vom avea succes dacă facem la fel. Dacă ar fi atât de simplu, toţi am fi la fel de buni. Dar nu suntem şi îmi este clar că nici nu vom fi vreodată.
Dragi bloggeri culinari, veţi găsi aici resurse, sfaturi şi demonstraţii care să ne ajute pe fiecare să avem un blog mai bun. Vor fi permanent disponibile pe o pagina separată a blogului "Bucătăreli la borcan", denumită "Reţete de blogging".
Aștept propunerile voastre, astfel încât ceea ce găsiți aici să fie ceea ce vă trebuie. Între timp, am destule să vă spun.
De ce? Pentru că experienţa are valoare doar atunci când o împarţi cu ceilalţi. Pentru că, şi dacă am şti de toate, tot nu ştim niciodată destul.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu